Aventura soldatului Shoichi Yokoi - s-au cum să te ascunzi trei decenii de cel de-al Doilea Război Mondial

Acest soldat, pe nume Shoichi Yokoi, a stat ascuns vreme de 28 de ani în jungla din Guam, cea mai mare insulă din arhipelagul Marianelor, SUA. În tot acest timp a crezut că al Doilea Război Mondial a fost în continuă desfășurare. A stat ascuns într-o vizuină, trăind cu teama că va da nas în nas cu inamicul, chiar și după ce a găsit niște pliante pe care scria că războiul s-a sfârșit. A fost descoperit pe 24 ianuarie 1972.  Jesus Dueñas şi Manuel De Gracia, doi localnici care verificau niște curse de crabi de-a lungul râului Talofofo, au dat întâmplător peste soldatul japonez. 

Inițial au crezut că este un localnic, apoi, când au realizat că nu este vorba de un băștinaș, cei doi au reușit cu greu să-l scoată din junglă. ”Am fost ostaș al armatei imperiale japoneze care, după capitularea oficială a Japoniei, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, nu am dat crezare știrilor privind capitularea, eu având o educație dogmatic-militaristă fanatică. Le-am considerat simple zvonuri, dezimformare, mai ales că primele informați circulau greu din cauza lipsei mijloacelor de comunicare. Este foarte jenant că m-am întors în viață”, a spus el la reîntoarcerea în Japonia. Această remarcă a devenit populară în Japonia. Yokoi a fost recrutat în Armata Imperială Japoneză în 1941. Inițial, el a fost înrolat în Divizia 29 Infanterie, în Manchukuo, în estul Mongoliei, iar în 1943 a fost transferat la Regimentul 38 din Insulele Mariane. A ajuns pe insula Guam în februarie 1943.

Atunci când forțele americane au cucerit insula în bătălia din anul 1944, Yokoi s-a ascuns cu alți zece soldați japonezi. După ceva timp, șapte dintre ei s-au reîntors. Dintre cei rămași, trei au hotărât să se separe de Yokoi. Mai târziu, soldatul i-a găsit decedați, probabil de foame. Ultimii opt ani Yokoi şi i-a petrecut în junglele din Guam, absolut în singurătate. De fapt până a fost descoperit de către cei doi pescari. După întoarcerea în Japonia, mai exact în 1977, despre viața lui Shoichi Yokoi petrecută în Guam, a fost realizat un film documentar. A murit în 1997, la vârsta de 82 de ani, în urma unui atac de cord. A fost îngropat în cimitirul din Nagoya, lângă mormântul mamei sale, care a murit în absenţa lui, în 1955.

După Shoichi, următorul exemplu de reprezentare a perseverenței, este Hiroo Onoda. Avea 20 de ani când s-a înrolat. A fost antrenat ca ofițer și apoi ales pentru a fi pregătit la școala de informații a Armatei Imperiale. A fost trimis în 1944 pe insula Lubang, la 120 de km sud de capitala filipineză Manila pentru a conduce o echipă de gherilă. Ordinele pe care le-a primit sunau cam așa: "Îți este absolut interzis să mori de mâna ta. Poate dura trei ani, poate dura cinci ani, dar indiferent ce se va întâmpla, ne vom întoarce după tine. Până atunci, atâta timp cât mai ai un soldat, vei continua să-l conduci. S-ar putea să fiți nevoiți să trăiți cu nuci de cocos. În cazul acesta, veți trăi cu nuci de cocos! Sub nicio forma nu vei renunța la viață în mod voluntar." 

Trebuia să stea ascuns, să colecteze informații privind mișcările trupelor aliate de pe insulă, să lanseze atacuri de gherilă și să perturbe dușmanul în orice mod. Și a făcut în mod exact tot ce i s-a spus. În războiul pe care l-a purtat timp de aproape 30 de ani, Hiroo Onoda și echipa sa de suflete curajoase au fost într-un conflict continuu cu localnicii și poliția locală din Lubang. La puțin timp după ce au ajuns pe insulă, Filipinele au fost cucerite de forțele americane. Onoda și oamenii lui au reușit să nu fie capturați și s-au retras în junglele dese de pe insulă, fiind obligați să trăiască ascunși pentru a nu fi detectați de patrulele inamice. Din ascunzătoarea lor super-secretă, cei patru au efectuat raiduri fulger împotriva armatelor de ocupație.

S-au angajat în numeroase conflicte armate cu trupele americane de pe insulă, precum și cu forțele filipineze locale de poliție. Timp de un an și jumătate cei patru au rezistat cu curaj, până ce în august 1945 un avion a zburat pe deasupra junglei, aruncând sute de pliante. Erau anunțați că războiul s-a terminase. Neavând idee despre bombele atomice lansate de americani asupra Japoniei și despre modul în care acestea au înclinat balanța războiului, lui Hiroo i-a fost imposibil să creadă că Japonia ar fi putut pierde, și mai ales într-un timp atât de scurt. Așa că a ales să ignore "minciunile sfruntate ale inamicului" și să continue să își conducă oamenii în misiunea pentru Imperiu. În 1950, Akatsu, unul dintre rezistenți a decis că s-a săturat să mănânce nuci de cocos și s-a predat autorităților.

Au primit apoi un mesaj de la el în care îi anunța că la predare a fost întâmpinat prietenos și că războiul luase într-adevăr sfârșit. Pentru cei trei bărbați însă era clar că Akatsu era forțat să lucreze pentru inamic și că nu trebuia crezut. Și-au continuat atacurile de guerilă, dar ceva mai prudent. Tatăl lui Onoda împreună cu o delegație de soldați japonezi, încercând să îl convingă pe Onoda că războiul s-a terminat. Patru ani mai târziu, al doilea dintre oamenii lui Hiroo a fost omorât într-o luptă crâncenă cu localnicii. Până în 1959, statutul militar al locotenentului Hiroo Onoda a fost schimbat din "Dispărut" în "Mort pe câmpul de luptă". Kozuka a fost ucis la 19 octombrie 1972 de către poliția locală în timp ce el și Onoda furau orez ca parte a activității lor de guerillă.

Aceasta a pus capăt la cei 27 ani ai lui de activitate în război, lăsându-l pe Hiroo să lupte în continuare singur. Deși Onoda fusese declarat oficial mort, acest eveniment a sugerat că el era probabil încă în viață. Au fost trimise patrule de căutare, însă locotenentul avea 27 de ani de practică în a se ascunde, așa că s-au întors fără rezultat. În cele din urmă, în 1974 un student, Nario Suzuki, a decis să călătorească prin lume. Pe lista lui de 'things to do' scria: "Am de gând să îi caut pe locotenentul Hiroo Onoda, pe panda și pe Înfricoșătorul Om de Zăpadă, în ordinea asta". Ironia a făcut ca tocmai el să găsească ascunzătoarea super secretă a celui dintâi și să îl convingă să îl asculte. Norio i-a spus că războiul se terminase, dar Hiroo a refuzat să creadă.

I-a spus că nu se va preda până când nu va primi ordine de la un ofițer superior. Așa că tânărul s-a întors în Japonia, cu poze cu el și Onoda ca și dovadă și guvernul japonez l-a căutat pe maiorul Taniguchi (care acum era un bătrân vânzător de cărți). S-au întors în Lubang pe 9 martie 1974, maiorul ordonându-i să renunțe la luptă. Astfel, locotenentul Hiroo Onoda a fost eliberat din datoria de război, dar nu s-a predat niciodată. A ieșit din junglă la 29 de ani după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, în uniforma militară păstrată în stare perfectă, și a acceptat să își cedeze armele, o pușcă Arisaka 99, 500 de cartușe, o sabie, câteva grenade de mână și un pumnal primit de la mama sa, în 1944, pentru protecție.

Onoda, fotografiat imediat după retragerea sa din jungla filipineză. Deși a ucis vreo treizeci de locuitori de pe insula filipineză, a rănit peste o sută și s-a angajat în mai multe schimburi de focuri cu poliția, circumstanțele au fost luate în considerare și Onoda a primit o grațiere din partea președintelui Ferdinand Marcos. Astfel, el a fost penultimul din armata japoneză care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. (cu câteva luni după el s-a predat Teruo Nakamura, un alt soldat perseverent al armatei japoneze).

Întors în Japonia, este primit cu onoruri și atenție din partea presei, dar nemulțumit de orânduirea modernă și dezamăgit de degradarea valorilor tradiționale japoneze, scrie o autobiografie intitulată "No Surrender: My Thirty Year War" și apoi se mută în Brazilia, unde se apucă de crescut vite și se căsătorește. Onoda a revenit în 1996 pe insula Lubang pentru a dona 10.000 de dolari școlii locale, dar nu-i putem acuza pe filipinezi pentru că nu i-au apreciat darul cum trebuie. Protestatari care au cerut despăgubiri pentru faptele lui Onoda. (surse: bbc, net)

---

Cele mai citite articole

---

Tweet

---