A fost un copil cât se poate de normal: îi plăcea să cânte la pian, acordeon, să joace tenis sau să înoate. Avea un glas plăcut și un zâmbet minunat. La vârsta de 17 ani, viața ei părea absolut normală și nimic nu prevestea ororile ce aveau să vină peste biata familie. Într-o seară a anului 1969, fata s-a plâns de o stare ciudată de nervozitate, însoțită și de o serie de contracții musculare în tot corpul. Peste noapte starea ei s-a agravat, transformându-se în coșmar. Părinții ei au stat de veghe lângă ea aproape toată noaptea. Tânăra a descris că ar fi vorba de o paralizie temporară: simțea o greutate enormă pe piept, nu putea să mai vorbească, și din acel moment corpul ei devenea rigid. E ca și cum o forță necunoscută punea stăpânire pe trupul ei și își testa eficacitatea. Simțea o presiune ciudată și în stomac. I-a spus mamei că o încerca un teribil sentiment groază, făcând-o să se simtă în mijlocul iadului. Orice rugăciune nu mai avea nici un efect. A doua zi dis de dimineață au chemat medicul.
După o consultație sumară, diagnosticul lui a fost… început de "epilepsie". În aceeași zi a și fost internată în clinica din Wurzburg. În zilele următoare starea ei s-a agravat și medicii au transferat-o într-o clinică de psihiatrie din Mittleberg. Acest lucru nu numai că nu a ajutat-o deloc pe suferindă, ci, din contră, a condus-o spre depresie. Medicii au constat neputincioși că se multiplicaseră crizele, care se repetau din ce în ce mai des și la o frecvență severă, delirantă. Întâmplarea a făcut ca suferinda să fie vizitată de către un pastor, care obișnuia să-i viziteze pe bolnavi în fiecare vineri. Aflase despre povestea fetei, dar voia să se convingă personal de suferința ei, mai puțin lumească. După ce a stat de vorbă cu Anneliese, părerea lui a fost că era nevoie de o exorcizare. A înțeles că mediul religios în care crescuse o influențase puternic pe fată, și probabil acest fapt a afectat-o profund. Era convins că este posedată de demoni. Medicii au continuat să-i prescrie medicamente pentru psihoze, dar ea, după discuția avută cu pastorul, a insistat asupra faptului că soluția la problema ei era unul unic: exorcismul.
În timpul cât a fost internată în spital, a început să vadă fețe demonice, în special în timpul rugăciunilor ei zilnice. Din când în când auzea și voci care îi spuneau că este blestemată. Doctorii au trecut-o pe tratament medicamentos anticonvulsiv. O vreme medicamentele au ajutat-o, dar după vreo săptămână nu au mai avut nici un efect. A fost momentul când din tavan au început să curgă din nou valurile de fețe demonice. În același an, Anneliese a contactat o pleurezie şi o pneumonie, care au necesit tratament într-un sanatoriu de specialitate. Analizele efectuate au scos la iveală probleme cardiace şi circulatorii. Tot atunci i s-a prescris o medicație pentru crizele de convulsie. Problemele însă se agravează: pe lângă fețele demonice s-au făcut simțite și miasmele infernale de materii mocirloase, înecăcioase, precum și cea de mizerie umană. Vocile terifiante ale demonilor îi spuneau că e blestemată şi că o să ardă în iad. Depresia a copleșit-o curând, iar gândurile de suicid o asaltau tot mai des.
Abia în 1973 părinții ei au luat și posibilitatea că fiica lor e posibil să fie sub controlul diavolului. Anneliese nu se putea apropia de altar, sub pretextul că „pământul îi ardea sub picioare”. De asemenea, nu putea contempla obiectele sfințite sau imaginile religioase. Glasul îi devenise gutural și profund. Miasmele mocirloase au fost percepute și de ceilalți din spital. Situația era disperată: medicamentele păreau să nu aibă efectul scontat. În final i s-au prescris tot soiul de medicamente de calmare li a fost externată. În octombrie același an, Anneliese s-a înscrie la Școala de Înalte Studii Pedagogice din Würtzburg. Materiile alese pentru specializare au fost pedagogia, teologia și ulterior, muzica. Fetei i-ar fi plăcut să devină învățătoare. Din nefericire, starea ei se înrăutățea: ultimele analize (EEG), arătau o patologie a creierului: lobul temporal stâng.
În martie 1974, aparițiile demonice erau la fel de terifiante. Stările ei s-au amplificat, începând să se automutileze, să-i muște pe membri familiei, să mănânce cărbuni, muște și păianjeni și chiar a decapitat o pasăre dintr-o mușcătură. De asemenea prinsese obiceiul să-și rupă hainele, să latre timp de zile întregi câteodată și urina prin casă după care lingea podeaua. Nu mai dormea în pat ci direct pe podea, strigând că trebuie să plătească pentru păcatele altora. Apoi smulgea de pe pereți orice simbol religios și le distrugea: crucifixuri sau icoane cu Iisus. După cinci ani de chinuri groaznice și întâmplări teribile, părinții ei s-au hotărât să apeleze la un preot pentru o exorcizare. Apelând la diverși preoți, curând aveau să afle că aveau nevoie de o aprobare. Biserica, înainte să aprobe un exorcism, cerea ca: posedatul să aibe anumite puteri fizice extraordinare; puteri supranaturale; înțelegerea unor limbi necunoscute și să aibă reacții violente atunci când vede obiecte religioase.
Încă din 1973, pastorul Ernst Alt devenise îndrumătorul spiritual al suferindei, pe care a supravegheat-o îndeaproape până în 1975. Tot el a întreprins demersurile necesare pentru efectuarea unui exorcism. Abia în august 1975, episcopul de Würtzburg, Josef Stangl, i-a acordat permisiunea efectuării exorcismului, dar în forma prescurtată. Cu o lună înainte, fata avusese o viziune cu Fecioara Maria, în care i se cerea să facă penitentă pentru preoți și pentru tinerii din Germania. Altminteri, sufletele multora se vor pierde, avertiza Fecioara. Tinerei i s-au dat trei zile de reflexie, în care ar fi putut să accepte sau să refuze. În cele din urmă a acceptat, cu convingerea că lucrurile se vor agrava în curând pentru ea. Episcopul a ordonat ca exorcismul sa fie făcut de către pastorii Ernst Alt și Arnold Renz. Exorcismul a început în septembrie 1975 si a continuat până la sfârșitul lui iunie 1976.
S-a spus că au fost foarte mulți demoni care dețineau controlul asupra corpului ei: Hitler, Cain, Nero, Iuda, Legiunea, Belial și Lucifer. Timp de 10 luni, ritualurile s-au desfășurat o dată sau de două pe săptămână și câteodată durau până la patru ore o singură ședință. În multe dintre aceste ședințe, tânăra a avut atacuri puternice și au legat-o cu lanțuri. Între 24 septembrie 1975 şi 30 iunie 1976, Pater Ernst Alt şi Pater Arnold Renz au oficiat în jur de 67 ședințe de exorcism. Cu acordul fetei, majoritatea ședințelor au fost înregistrate (51 de casete), ceea ce a făcut ca acest caz să fie considerat cel mai spectaculos din câte s-au păstrat pe bandă magnetică. Motivul pentru care suferinda dorea ca înregistrările să fie făcute publice era ca lumea să ia cunoștință de existența diavolului și să se angajeze în lupta pentru mântuire. În timpul ritualurilor Anneliese vorbea cu o voce demonică în diferite limbi antice, considerate moarte de multă vreme.
Dormea în jur de o oră pe noapte. Uneori, striga minute în șir: ”Iisuse, iertare și milă, iertare și milă…” Îngenunchea şi se ridica la nesfârșit, provocându-și răni severe. Alerga fără oprire prin cameră, apoi cădea într-o letargie care dura câteva zile. La un moment dat medicul a descoperit că își rupsese rotulele de la ambii genunchi după ce făcuse aproximativ sute de genuflexiuni. Dar „vocile” demonilor s-au dovedit mai puternice. Încercau să se diferențieze prin tonalitate, volum şi expresivitate, dar şi prin conținutul mesajelor. Încă de la început, „Iuda”, ori sosia lui cu acest nume, a urlat: „Când voi termina ceea ce am de spus, voi ieși!” Altul, care s-a prezentat drept „Lucifer”, a strigat: „Sunt legat să vorbesc!” Apo s-a întâmplat ceva: brusc, spre sfârșitul lui1975, Anneliese s-a bucurat de scurte perioade de liniște, care i-au permis să-și pregătească examenele. Pentru teza de licență și-a ales ca subiect o temă strict religioasă: o analiză a educației religioase. Tot atunci a și primit binecuvântarea bisericii de a preda religia.
Dar, într-una dintre nopți, a fost atacată din nou. Ca o compensare pentru realizările ei din ultima vreme, demonii i-au dezvăluit data la care – urlau ei – trebuiau să plece: 31 octombrie 1975. Pastorii erau fermi convinși că totul se va termina în acea zi. Ședința de exorcizare, înregistrată în întregime, e străbătută de cel mai înfiorător dramatism: în urlete şi răgete înfiorătoare, neomenești, demonii se înghesuie să iasă. Ultimul lor cuvânt atestând puterea în numele căreia au fost scoși: ”Bucură-te Marie, cea plină de har!” Orice ascultător onest se poate întreba, la sfârșit, dacă e posibil, omenește vorbind, să supraviețuiești unei asemenea experiențe, fără să-ți pierzi mințile. Vocile demonilor par să se prăbușească, rând pe rând, în abisul din care au ieșit. Dar, din nefericire, la sfârșitul ședinței, deznodământul a fost altul: „Iuda” s-a întors, la fel ca în parabola evanghelică, în fruntea uni armate de duhuri „mai rele decât el”, spre disperarea întregii adunări, care trăise un scurt moment de euforie. De această dată, demonii sunt cu precădere tăcuți, și așa vor rămâne până la sfârșit. Numai „Iuda” va mai răspunde uneori, la întrebările exorciștilor.
Anneliese a fost cuprinsă de cea mai neagră deznădejde. În singura convorbire cu pastorul Arnold Renz, înregistrare care s-a păstrat, mărturisea: „Niciodată nu m-am gândit că lucrurile vor deveni atât de atroce. Mă gândeam mereu că trebuie să sufăr pentru ceilalți. Însă nu şi la faptul că va fi atât de rău, de crud, de teribil. Oamenii cred că a suferi e ușor, dar când lucrurile devin cu adevărat îngrozitoare, nu mai dorești să continui, nu mai vrei să faci un singur pas înainte” (1 februarie 1976). Fotografiile din această perioadă sunt tulburătoare. Ele dau mărturie despre grozăvia chinurilor prin care a trecut Anneliese: figura angelică a adolescentei de altădată, poartă acum pecețile infernale ale suferinței. Apar anumite semne: pe mâini şi pe picioare s-au putut distinge niște ulcerații atipice, asemănătoare stigmatelor. Spre deosebire de celelalte răni care îi acopereau trupul, acestea s-au dovedit mai dureroase şi mai greu de vindecat. Între timp i-a dat o scrisoare preotului, în care a scris că nu mai dorea să meargă mai departe cu exorcismul.
Avusese din nou o viziune cu Fecioara Maria care i-a oferit două alegeri: să fie de îndată eliberată se sub controlul demonilor sau să se lase în continuare pradă lor până pe 1 iulie 1976. Trebuia ca toată lumea să afle despre pericolul și puterea demonilor. De asemenea Fecioara Maria i-ar fi spus ca înaintea morții, va fi eliberată de demoni și va muri în pace. În această nouă situație, Anneliese a decis ca să ramană posedată și exorcismul a fost oprit. Ultima ședință de exorcism a fost ținută de pastorul Arnold Renz pe 30 iunie 1976, în prezența familiei: părinții și două dintre surori. Posedata, din cauza pneumoniei, cântărea doar 30 de kg. După suferințe supraomenești, ajunsese la capătul drumului. Seara s-a scurs fără incidente notabile. Anneliese a presimțit sfârșitul. Acea noapte, cea din urmă a vieții ei, a fost rezolvarea promisă și definitivă . După ce l-a rugat pe pastorul Arnold Renz să-i confere absolvirea, la finalul ședinței, după miezul nopții (1 iulie 1976), i-a adresat mamei sale ultimele cuvinte: „Mamă, te rog, rămâi cu mine. Mi-e atât de frică”.
Peste câteva ore, în deplină discreție, avea să-și dea sufletul în mâinile Domnului pe care îl iubise atât de mult, și cu care se identificase în suferința pentru cei păcătoși. Anneliese a adormit, în sfârșit, în pace și nu s-a mai trezit. Raportul autopsiei a confirmat că biata murise de subnutriție și deshidratare. Nici un test care a fost efectuat în timpul autopsiei, nu a indicat motivului pentru care tânăra a făcut acele crize. Investigația poliției a concluzionat că Anneliese a murit de foame. Daca ar fi fost hrănită forțat, ar mai fi trăit. Procesul a început în Martie 1978. Ambii părinți și pastorii au fost acuzați de ucidere prin neglijență. Din nefericire, toți au fost găsiți vinovați de omor din neglijență și condamnați la câte șase luni de închisoare cu suspendare. Înainte ca procesul să înceapă, mama posedatei ceruse ca fata să fie deshumată pentru a-i transfera trupul într-un cosciug mai drăguț. În acele momente o călugăriță a trimis o scrisoare părinților în care a scris că a avut o viziune în care a văzut trupul fetei și arăta complet nedeteriorat. Așa cum era înainte de a fi posedată. Aceasta va dovedi întregii lumi că a fost un caz supranatural.
Pe 25 februarie 1978, corpul ei a fost deshumat și transferat în alt cosciug făcut din stejar și reîngropată la doar 100 de metri de casa unde a crescut. Nici părinții și nici preoții nu au avut voie să vadă trupul și nici o poză nu a fost făcută public. S-a spus ca trupul ei arăta ca oricare altul. Astăzi, mormântul Anneliesei a devenit loc de pelerinaj. Tineri din întreaga Germanie vin să se reculeagă şi să aducă prinosul dragostei lor, celei care a transformat posesiunea demonică într-un martiraj asumat. Acesta e şi mesajul pe care îl putem discerne cu claritate astăzi, dincolo de enigmele cu care continuă să ne fascineze acest caz. Despre Anneliese Michel s-au zeci cărți, dintre care de referință rămâne până astăzi ”The Exorcism of Anneliese Michel” de Felicitas D. Goodman. Dar cazul a intrat repede și în atenția industriei cinematografice care l-au denumit ”Cazul Klingenberg”. Au fost realizate două filme: ”The Exorcism of Emily Rose” și ”Requiem”. Ecranizările au avut un de impact extraordinar, atât în Statele Unite cât şi în Europa. (herzmariens)
The Real Story of Anneliese Michel
|
Tweet |
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu